La poesia del martedì

 

La giòstra

di Roberto Pontoni

Cun e’
surìṡ e ’na faza ch’ sugnēva

da i sôn
e dal luṡ u s lasēva tirê’,

e in cal
nöt e’ babèn u s pirdēva

e int un
mónd divērs u s lasēva purtê’.

In sëla a
un caval biânc e’ curēva,

l’arvēva
al braza coma par vulê’

e a ócc
asrē u s abandunēva

a cl’ëria
ch’ l’a l parēva carizê’.

Una
machìna, un treno, un landó,

ognô
l’avēva ’na störia da cuntê’

a cagl’j
ómbar in pì, fērmi a gvardê’.

Cla muṡica
dôlza l’a n s sintēva pió,

e’ babèn
l’arstēva fērum a ’spitê’,

cun do
munēd in mân, pr’arturnê’ a sugnê’.

 

La giostra

Con il
sorriso e un’espressione sognante

si
lasciava attirare dai suoni e dalle luci,

e in
quelle note il bimbo si perdeva

e in un
mondo diverso si lasciava portare.

Correva in
sella a un cavallo bianco,

apriva le
braccia come per prendere il volo

e ad
occhi chiusi si abbandonava

a
quell’aria che sembrava accarezzarlo.

Un’auto,
un treno, una carrozza,

ognuno
con una storia da raccontare

a quelle
ombre in piedi, ferme a guardare.

Quella
musica dolce non si sentiva più,

ma il
bimbo se ne stava immobile ad aspettare,

con due
monete in mano per ritornare a sognare.

Roberto Pontoni

 

Ultime Notizie

Rubriche